,,Doreste mult,spera putin,nu cere nimic,,

,,Doreste mult,spera putin,nu cere nimic,, - Octavian Paler ne ofera intr-unul din jurnalele sale(,,Rugati-va sa nu va creasca aripi,,) o idee,o premisa care sta la baza formarii personale,la crearea unei existente idealiste,centrata spre perfectiune. Oare cata satisfactie ar trebui sa simti indeplinindu-le pe toate trei? Oare este corect in situatia zilelor noastre sa oferim dar sa nu cerem nimic in schimb? Acum,ceea ce e corect si normal devine ciudat si nebunesc-si totusi aprecierea vine din partea unora care nu s-au lasat ,,rapusi,, de forta materiala,din partea celor carora termenul de ,,avere,, nu este asociat cu bunuri ci cu satisfactie,cu placere,cu implinire.
  Un exemplu care imbratiseaza oferirea de sine cu ignorarea ,,recompensei,, este Raskolnikov,un personaj creat de Fiodor Dostoievski in romanul ,,Crima si pedeapsa,,. Tanar,cu un bagaj de cunostinte bogat,student la Drept cade intr-o depresie datorita situatiei societatii in care traieste,datorita suferintei si lipsurilor intalnite in interiorul persoanelor disperate de a se salva de la propria distrugere prin apelarea zadarnica la ,,cersirea,, ingaduintei ,milei,binecuvantarii. Acest tanar,cu un sentimentalism profund isi neglijeaza propria stare,oferind bani si ajutorul necesar unor indivizi pe care ii intalnea intr-o situatie disperata,actionand spontan,fara a avea tangente anterioare-un ajutor care avea o imensa insemnatate pentru cei ce il primeau si asteptari nule din partea lor pentru el. ,,Condamnat,, sa poarte crucea suferintei si a mizeriei societatii,un tanar apreciat de toti cunoascutii,rupe legaturile cu familia,cu prietenul sau Razumihim,cu Alyona Ivanovna,considerand ca ,,suferinta si durerea sunt intotdeauna obligatorii pentru o constiinta larga si o inima profunda.Oamenii cu adevarat mari incearca o mare tristete pe pamant.,,
   Intr-adevar,un Raskolnikov greu de inteles,iritat usor de propria perspectiva a cuvintelor rostite de apropiati,izolat in singuratatea constientului de zidul intereselor si avutiei nu este pe placul nimanui . . . dar imaginea primara a realitatii era construita prin prisma bunatatii lui,pe baza dorintei de a ajuta aproapele cu toate puterile detinute,atata timp cat merita. Imaginea secundara a realitatii l-a transformat intr-un ,,om cu adevarat mare,, care nu a putut fi inteles de firea umana a existentialismului;intrebarile de genul ,,de ce i-ai dat si ultimii bani pe care ii aveai?,, , ,,de ce l-ai ajutat/ai ajutat-o daca nu il/o cunosti?ce e in mintea ta?,, l-au determinat sa isi creeze propriul ,,acvariu,, in care sa traiasca doar el cu propriile sale actiuni,cu propriile sale sentimente,cu propriile sale mahniri.
  Prea preocupati cu propriile noastre drumuri,prea distanti fata de situatia semenilor,prea egoisti pentru a incerca sa oferim,-prea putina calitate intr-o imensa cantitate- si totusi ne miram de ce nu mai putem avea incredere,de ce nu primim macar o farama de ajutor atunci cand e nevoie,cand nu trebuie sa anuntam ,,am nevoie de ajutor,, ci sa fim ,,intampinati,, de ajutor,de sprijin. De altfel nu e nevoie de asteptare,de stagnare ci de dorinta de a face ceva,din satisfactia spirituala pe care o obtinem . . . pentru ca ,,Adevarata comunicare nu este in cuvinte,este de la suflet la suflet.,,


Eddie Vedder-Hard Sun