Dragostea si adevarul - ,,Sa traiesti ca un monstru sau sa mori ca un om cumsecade"?

Chiar stateam intr-o zi in timp ce ma uitam spre apusul soarelui si mi-am pus intrebarea:de ce dragostea trebuie fie un element care iti ofera clipa de neuitat dar lasa totusi  niste urme adanci? Raspunsul cel mai corect il gasim in firea omului,nimeni nu poate explica asa ceva,sa vina cu dovezi concrete.
   Toti suntem incercati de aceasta forta,de acest etern simbol al vietii,de aceste batai accentuate ale sufletului,de puterea nevalorificata care ne schimba,ne mentine in starea de stagnare sau de cunoastere absoluta pe care o poate atinge oricine dar putini o ,,gusta,,pana la capat. ,,A iubi inseamna a trai,,-cu siguranta multi dintre noi am auzit acest citat care face legatura intre partea materiala si partea psihologica,a subconstientului,legatura intre lume si univers,intre om si natura-aprecierea semenilor,incurajarea,puterea de a ierta si sustine ne ofera aruncarea ideilor si perspectivelor spre tainele vietii,spre lucrurile si gesturile ce trebuie apreciate,valorificate,pastrate intr-o aura luminoasa,in cadru mirific iar asemanarea intre om si copac este una izbitoare:evolueaza pe parcursul timpului pana la maturitate cand asteapta momentul potrivit pentru a oferi valoarea adevarata si esentiala a evolutiei:copacul-fructele,omul-cunoasterea si dragostea.
   Putini reusesc sa duca o viata linistita,lipsita de minciuni,greseli,indoieli,si mai putini reusesc sa traiasca o iubire pana la capat-devine o energie epuizabila daca nu este tratata,daca nu este aparata,devine o povara de neinteles. Cum poti primi daca nu oferi? Cum poti trai daca nu doresti decat forta materiala,decat avutii si lucruri pretioase? Se pare ca acum se poate dar,cum am gasit zilele acestea in volumul al doilea al lui Marin Preda, ,,Morometii,,bogatiile materiale,casa,primaria,fantana,indiferent de splendoarea lor se vor darama intr-o zi,se vor fisura,natura le va lua inapoi iar maiestria unei lucrari in care straduinta,munca,priceperea,talentul si experienta vor ramane intacte si urmasilor,vor fi apreciate,cum ar fi o tablou magistral pictat de El Greco,cum ar fi un roman al lui Dostoievski,cum ar fi o sculptura a lui Brancusi-toate au fost facute cu dragoste-daca nu pentru o persoana pentru meserie,pentru arta.
   Conditia existentialismului pune in umbra conditia cunoasterii-valorificarea se restrange doar in forta monetara si,vrem nu vrem,suntem martorii autodistrugerii,martorii puterilor decisive fara scrupule,martorii dezaprecierii cultural, martorii coruptiei si judecarii necorespunzatoare,martorii incapabilitatii morale,martorii dezintegrarii educationale.
   Mihai Eminescu prezenta conditia omului curajos,insetat de cunoastere,cinstit in Scrisoarea I care a devenit neinsemnat si marginalizat datorita incapatanarii binevoitoare de a pastra adevarul in propriile maini ( si era secolul XIX). Adevarul este invins treptat-treptat de minciuna si viata este invinsa treptat-treptat de neliniste.
Dar,culegem fructele din copaci toamna si sunt cele mai bune daruri oferite de un pom,chiar daca sunt defrisate hectare intregi de ,,semeni,, , reusesc sa isi pastreze adevaratul sens,sa isi duca ,,misiunea,,pana la capat,putem si noi sa ne impunem acest principiu - ,,Omul nu s-a nascut invatat asa cum nici pomul nu a iesit din pamant cu fructe.,,

This bitter Earth-Dniah Washington

Doamne,daca-mi esti prieten...

              Doamne,daca-mi esti prieten

                                                 Spiridon Popescu

Doamne,daca-mi esti prieten
Cum te lauzi la toti sfintii,
Da-i in scris porunca mortii
Sa-mi ia calul,nu parintii.

Doamne,daca-mi esti prieten,
N-asculta de toti zurliii,
Da-i in scris porunca mortii
Sa-mi ia calul,nu copiii.

Doamne,daca-mi esti prieten,
Nu-mi mai otravi ursita,
Da-i in scris porunca mortii
Sa-mi ia calul,nu iubita.

Doamne,daca-mi esti prieten,
Cum sustii in gura mare,
Moaie-ti tocul in cerneala
Si-nainte de culcare

Da-i in scris porunca mortii,
Ca si-o ascuti pumnalul,
Sa-l infinga-n mine,Doamne,
Si sa lase-n viata calul.


O poezie care mi-a placut foarte mult inca din clipa cand am citit-o,sper sa va placa si voua. Altruismul pur si esenta clipei devin niste imagini fara forma-dar unii oameni incearca sa le pastreze inca vii,sa renasca odata ci ele,cum este in acest caz Spiridon Popescu.